Home

Events

Round Table Romania

  • Date: March 23, 2017
  • Time:19:00
  • Location: Bucuresti, Ro
  • Venue: National University of Music BucharestStr. Stirbei Voda, nr.33
  •  Join us

Cea de-a șaptea ediție Round Table Romania și penultimul eveniment al acestui sezon va avea loc la București și va fi dedicat artistei Luiza Zan, compozitor, profesor, textier și, nu în ultimul rând, una dintre cele mai iubite voci jazz ale momentului.

Evenimentul, moderat de reputatul muzicolog Valentina Sandu – Dediu, va avea loc joi, 23 martie, la ora 19:00, în Studioul de Operă și Multimedia al Universității Naționale de Muzică (Strada Știrbei Vodă nr. 33) și va fi transmis live pe EnjoyTV.ro

Cum v-am obișnuit, nu vor lipsi intermediile artistice live, conversațiile despre actualitate în artă, muzică, valori de a fi și pasiunile artistului invitat.

Intrarea va fi liberă, în limita locurilor disponibile, cu o rezervare în prealabil la adresa round.table.bucuresti@gmail.com

Mai multe despre Luiza Zan:

Luiza Zan, una dintre cele mai apreciate voci ale jazz-ului autohton, este un artist versatil care călătorește mult și își împarte viața între scenă, familie și compoziție.

Este născută în Tulcea, unde a și copilărit, dar liceulul l-a făcut în Piatra Neamţ iar Conservatorul în Iași. La Conservator a fost admisă fără să fie nevoită să dea examen pentru că obținuse premiul la Olimpiada de canto. După câțiva ani petrecuți în București, timp în care a predat jazz vocal la Conservator în perioada 2008-2010, Luiza Zan s-a mutat în Sfântu-Gheorghe. În acest oraș predă la Școala Populară de Arte și a pus bazele propriului studio de canto.

A crescut, cum se spune, cu muzica în casă și în suflet. Mama ei a fost violonistă și profesoară la liceul de Artă din Piatra Neamț, iar bunicul era pasionat de romanțe și muzică tradițională.

Pasiunea pentru jazz a început în adolescență, la 16 ani, când l-a descoperit pe Nat King Cole.
Recunoașterea succesului a venit pentru Luiza Zan mai întâi pe plan internațional. În 2003 a primit Premiul juriului la „Montreux Jazz Voice Competition”, iar anul următor a obținut Premiul II la același festival. În țară s-a făcut remarcată, tot în 2004, în componența trupe „Slang”, când au căștigat premiului I la „Cerbul de Aur”.

Calitățile vocale îi permit Luziei Zan să adordeze orice gen muzical. Astfel, s-au născut colaborări cu grupul de gospel „Snaps” sau alături de chitaristul Sorin Romanescu, dar și imprimarea unui C.D. intitulat „Colinde și povești de Craciun”.

În 2011 a fost desemnată „Muzicianul anului” la Gala Premiilor Jazz. A cântat alături de marile nume ale jazzului românesc și internațional – Rick Condit, Mircea Tiberian, Romeo Cosma, Ion Baciu Jr., Armen Donelian, Jurgen Bothner, Arthur Balogh, Vlaicu Golcea, Vlad Popescu, Sorin Romanescu, Electric Brother, Jimi Cserkesz, Eddie Neumann.

Luiza Zan a lucrat la spectacolul de dans contemporan „Visa Game”, cu Pascal Allio şi Cosmin Manolescu; a scris muzică de film pentru „Carambol” (regia Liviu Săndulescu), „Circul vesel” și documentarul „Maria” (regia Claudiu Mitcu). Mărturisește că are mulți prieteni în lumea teatrului și a filmului. Colaborează cu teatrul „Andrei Mureșanu” din Sfântu Gheorghe. A compus piesa „Călare” pentru spectacolul lui Radu Afrim, „Năpasta” și a fost membră a juriului la una din edițiile NexT Film Festival.

Luiza Zan nu este doar interpret. Este și compozitor și textier. Toate aceste calități au fost concentrate pe albumul „Heritage”, un album de suflet despre care îi vine greu să vorbească pentru că este didicat amintirii mamei și bunicului ei, cei care i-au susținut și dezvoltat pasiunea pentru muzică. Albumul îmbină muzica jazz cu acorduri de etno-bossanova și improvizații vocale, instrumentale, puse într-o singură structură unitară, concentrată care generează sonorități de excepție. Este și primul album „solo” al artistei după alte cinci realizate prin colaborări. Pe albun se regăsesc și acordurile violonistei Ioana Mardare, fostă elevă a Mariei Zan, mama Luizei.

A descoperit cu surprindere o însemnare despre jazz a mamei ei pe care nu o știa pasionată de acest gen. S-a regăsit total în aceste cuvinte pline de semnificații: „Jazz-ul este inconfortabil. Pentru că refuză neadevărul. Ascultată neglijent, în grabă, această muzică aduce uneori senzaţii hilare, în locul bucuriei aşteptate. Jazz-ul rezolvă o dilemă, şi anume – confruntarea dintre muzica facilă şi muzica serioasă. Adică, se află la mijloc. Lecţia de jazz este atunci una a… toleranţei. În jazz se brodează pe o temă sau câteva acorduri fundamentale, din care fiecare muzician îşi creează opera proprie.”

Free entry.

Facebook Event: Round Table Romania