Deva Jazz Fest
Deva Jazz Fest 2025
Afrodizzy
Afrodizzy este un proiect de duo muzical care aduce în prim-plan optimismul sonor, emoția autentică și energia caldă a jazzului condimentat cu influențe afro, soul și funk. Născut din prietenia artistică dintre Luiza Zan și chitaristul Iulian Pavelescu, proiectul oferă publicului o experiență vibrantă și interactivă – un concert în care buna dispoziție primează, iar energia pozitivă se revarsă de pe scenă – înspre public. Repertoriul cuprinde compoziții originale și reinterpretări în cheie jazz/funk, cu multă improvizație și dialog cu publicul.
Luiza Zan
Cu o voce caldă, impunătoare și rafinată, Luiza Zan este una dintre cele mai reprezentative figuri ale jazzului românesc contemporan. A obținut numeroase premii, inclusiv: Premiul I la Cerbul de Aur (2004) și Premiul II la Shure Jazz Voice Competition din cadrul Montreux Jazz Festival (2014). Este absolventă a Universității de Arte „George Enescu” din Iași și a participat la masterclass-uri cu Dennis Chambers, Nnenna Freelon, Rick Condit și Armen Donelian. A performat în festivaluri precum: Gărâna Jazz Festival, Montreux Jazz Festival, Jazz in the Park, Green Hours Jazz Fest, Brăila, Galați, Ploiești, Sibiu, Timișoara. A cântat jazz cu filarmonici din țară și străinătate (Satu Mare, Brașov, Ploiești, Sibiu, București, Klaipeda – Lituania și Nuernberg – Germania), iar cel mai recent album – In My Village – a fost nominalizat în cadrul Galei Premiilor Radio România Cultural la secțiunea Muzică în 2023.
Iulian Pavelescu
Chitarist, compozitor și educator, Iulian Pavelescu este un chitarist român stabilit în Kuweit. A absolvit Facultatea de Compoziție din cadrul Universității de Arte „George Enescu” din Iași. Stilul său interpretativ este influențat de Joe Pass, Wes Montgomery, Pat Metheny și Lee Ritenour. A studiat jazz cu saxofonistul Rick Condit și chitaristul Tom Wolfe. Anterior, a fost corepetitor la clasa de balet a Liceului de Arte din Iași și a participat la festivaluri precum: Gărâna, Brăila, Galați, Ploiești, Piatra Neamț, Stuffstock, Oradea, festivalul de film Anonimul, etc.